”Am lucrat în
patru Guverne, dintre care două le-am condus, înțeleg exact provocările și
sarcinile care sunt în fața actualului executiv. Cunosc aproape toți membrii
Guvernului actual, le cunosc pregătirea, dar și caracterul, or în politică
dincolo de pregătire, caracterul este determinant. În acest sens, am încrederea
că acest Guvern dincolo de speranța care o oferă cetățenilor va reuși să ofere
oamenilor ceea ce așteaptă de atâta și atâta timp. Un Stat, (căci Țară avem
una) care oferă cetățenilor libertate,
democrație și bunăstare.
În acest context, modificările legislative și
crearea comisiilor speciale sunt necesare pentru a îndeplini voința
poporului.
Dar… Vă rog să nu repetați experiențele proaste
din trecut, au fost spuse și declarate problemele, au fost comisii și comisii,
dar fără rezultat…
Mă adresez președintelui Comisiei pentru elucidarea
fraudei bancare. Sunt la dispoziția Comisiei pentru a oferi informațiile pe
care le dețin și pentru a răspunde la întrebările care sunt de interes. Același
mesaj este adresat și către celelalte Comisii speciale ale Parlamentului.
Toate speculațiile Partidului Democrat aflat în
”opoziție”, ce țin de încălcarea principiilor democratice sunt cel puțin
hilare, având în vedere modul în care a înțeles acest partid să guverneze țara
în ultimii 3 ani și jumătate, iar atunci când vom citi Avizul Comisiei de la
Veneția vom avea confirmarea incontestabilă că acest partid a fost aproape să
uzurpeze puterea în stat.
Avem Declarația Parlamentului Republicii Moldova
care recunoaște caracterul captiv al instituțiilor statului și necesitatea
scoaterii statului din captivitate. Această Declarație exprimă voința poporului
prin aleșii săi în Parlament și implementarea angajamentelor asumate pentru restabilirea
supremației legii și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor este
obligatorie.
Și nu în ultimul rând, video-urile atașate vor fi
utile pentru a înțelege că lucrurile trebuie duse până la capăt.
Dacă reușeam să-l demit și pe Procurorul General de
atunci Zubco, dar și pe fostul guvernator Drăguțan sunt sigur că nu ajungeam la
frauda bancară, evitam tragedia din Pădurea Domnească și multe alte lucruri
rele care s-au întâmplat în acest stat…”
P.S. Acest mesaj a fost transmis de către domnul
Vlad Filat prin intermediul avocaților!