Vlad Filat: ”Condamnarea unui om pe nedrept nu poate fi justificată cu nimic”

”Hotărârile Judecătorilor trebuie să fie pronunțate în temeiul legii și bazate pe intima lor convingere. Orice altfel de decizii, luate sub presiune, la indicație, sub influență sau în urma unui „compromis” între judecători sunt ilegale!!!

Nu am privit emisiunea cu participarea Dnei judecător Ludmila Ouș, însă după relatările avocaților, înțeleg că cele spuse de Dnei este foarte grav!

Declarațiile de fapt arată cum funcționa (și încă) funcționează sistemul. Cu toate argumentele aduse de Dna Ouș, decizia de condamnarea a mea a fost ilegală.

Condamnarea unui om pe nedrept nu poate fi justificată cu nimic. De aceea sper că Procuratura nu va rămâne spectator și va da aprecierea legală a acestei noi circumstanțe.

Cele spuse reprezintă doar o mică parte din toate ilegalitățile comise în cazul meu. Scoaterea imunității, arestarea ilegală, condițiile de detenție, modul în care am fost judecat și altele.

Vreau să fiu înțeles corect. Aici nu este vorba doar de mine, dar dosarul meu a creat un precedent și arată foarte clar modul cum s-a procedat în Republica Moldova în realizarea scopurilor politice sau economice, lichidând oponenții, folosind procurori și judecători, de fapt totul, fără nici o limită.

De aceea ar fi bine, să vorbească toți cei care au ce spune pentru a face dreptate și a demonta sistemul diabolic instituit în Republica Moldova. Ar fi foarte relevant dacă d-na judecător Galina Moscalciuc, dar și alți participanți în dosarul meu ar spune cum am fost eu judecat….”.

P.S. Mesajul a fost transmis de către domnul Vlad Filat prin intermediul avocaților.