Opinia avocaților V. Berliba și I. Ungureanu referitor la ridicarea abuzivă a imunității parlamentare a lui Vlad Filat

1. ASPECTE GENERALE

1.1. Procurorul General, la data de 15 octombrie 2015, a informat Parlamentul precum că la data de 13 octombrie 2015 a fost pornită urmărirea penală în baza suspiciunilor rezonabile privind săvârșirea de către deputatul Vladimir FILAT a infracțiunilor prevăzute de art. 324 alin. (3) lit. a) și b) și art. 326 alin. (3) lit. a) din Codul penal și a cerut ridicarea imunității parlamentare a acestuia.

1.2. Parlamentul Republicii Moldova, în aceeași zi, cu votul a 79 de deputați, prin Hotărârea nr. 172 din 15 octombrie 2015, acceptă cererea Procurorului General cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir FILAT și încuviinţează ridicarea imunităţii parlamentare pentru reţinere, arestare, percheziţie şi trimitere în judecată penală a deputatului în Parlament Vladimir FILAT. Această hotărâre a forului legislativ a fost adoptată prin vot deschis și cu încălcarea procedurilor stabilite de lege (a se vedea pct. 4).

1.3. La data de 19 octombrie 2015, de către 18 deputați din fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, se depune la Curtea Constituțională o sesizare pentru controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15 octombrie 2015.

1.4. În cadrul ședinței publice a Curții, reprezentantul Parlamentului a recunoscut că, în şedinţa Parlamentului, cu majoritatea absolută a deputaţilor (79 de voturi), s-a votat ad-hoc pentru votul deschis în locul celui secret, prevăzut de Regulamentul Parlamentului pentru procedura de aprobare a ridicării imunităţii, aceasta fiind voinţa politică a corpului legiuitor, care se încadrează în prevederile constituţionale (Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 17 noiembrie 2015, pct. 34).

1.5. Prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 17 noiembrie 2015 se declară neconstituţionale alin. (6)-(7), precum şi cuvântul „secret” de la alin. (8) ale art. 97 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, şi alin. (5) de la art. 10 din Legea nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, precum și se recunoaşte constituţională Hotărârea Parlamentului nr. 172 din 15 octombrie 2015.

2. ANALIZA ASUPRA BLOCULUI CONSTITUȚIONAL

2.1. Potrivit art. 66 lit. a) și art. 72 alin. (1) și (3) lit. c) din Constituția Republicii Moldova, Parlamentul are atribuția de a adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, precum și adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Prin lege organică se reglementează organizarea şi funcţionarea Parlamentului. Structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament (art. 64 alin. (1) din Constituție).

Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia (art. 76 din Constituție).

Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa (art. 70 alin. (3) din Constituție).

2.2. Pct. 38 și 40 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 04 decembrie 2012 reține că Parlamentul este […] unica autoritate legislativă a statului, și are un dublu rol, şi anume acela de a fi organul reprezentativ suprem al poporului şi de a fi unica autoritate legislativă a ţării.

2.3. Structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. Astfel, Parlamentul dispune de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice care îi guvernează organizarea şi funcţionarea (Hotărârea Curții Constituționale nr. 21 din 25 iulie 2013, pct. 121). Curtea reiterează că numai Parlamentul este în măsură să decidă asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor în care procedează la luarea unor măsuri, potrivit principiului autonomiei regulamentare, în virtutea căruia el îşi stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a propriilor activităţi, evident, în condiţiile normelor constituţionale. Este  conform Constituţiei şi practicii Curţii Constituţionale faptul că controlul de constituţionalitate nu se extinde asupra actelor de aplicare a dispoziţiilor regulamentare. Aplicarea Regulamentului este o atribuţie a Parlamentului. Orice imixtiune în această activitate din partea unor autorităţi publice extraparlamentare, inclusiv din partea Curţii Constituţionale, poate fi calificată ca o încălcare a autonomiei legislativului (Decizia nr. 1 din 3 februarie 1998 și Decizia nr.5 din 28 septembrie 2000).

2.4. Mai mult decât atât,Curtea conchide că în chestiunile şi procedurile legate de organizarea şi funcţionarea sa internă în privinţa cărora Constituţia nu dispune, Parlamentul are libertatea să decidă în mod autonom (Hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 4 februarie 2014, pct. 59).

2.5. În temeiul principiului autonomiei regulamentare, prevăzut de art. 64 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul are dreptul de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Autonomia regulamentară constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice, însă poate opera exclusiv în limitele stabilite de Legea fundamentală. Astfel, autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea (…) normelor imperative privind procedura parlamentară (Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 17 noiembrie 2015, pct. 35-37).

2.6. Curtea statuează că prevederile art. 72 alin. (3) din Constituţie stipulează domeniile care fac obiectul de reglementare al legii organice. Pe lângă domeniile expuse la  lit. a) – o), art. 72 din Constituţie oferă Parlamentului dreptul de a adopta legi organice în „p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice” şi în „r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice”. Astfel, domeniul legii organice este atât cel stipulat expres de normele constituţionale, cât şi cel pe care a decis Parlamentul să-l reglementeze (Hotărârea Curții Constituționale nr. 7 din 24 mai 2012, pct. 40).

2.7. Conform pct. 117 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 20 ianuarie 2015, Curtea reţine că, după cum rezultă din norma constituţională, reglementarea cazurilor (…), inclusiv ridicarea mandatului deputatului sau imunitatea este apanajul Parlamentului, ţinând cont de principiile şi spiritul Constituţiei, normele şi standardele democratice şi având în vedere practica altor state în domeniu. Parlamentul este unica autoritate competentă să decidă asupra instituirii, excluderii sau limitării imunității deputaților (Avizul Curții Constituționale nr. 4 din 18 aprilie 2016, pct. 37).

2.8. Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 17 noiembrie 2015 (pct. 55) constată că Constituţia nu reglementează cerințe speciale privind caracterul votului (deschis sau secret) pentru ridicarea imunității deputatului.

2.9. Consolidarea încrederii în Parlament (…), ca instituţii fundamentale ale statului ce simbolizează democraţia, este în conexiune directă cu respectarea efectivă a principiului statului de drept (Hotărârea Curții Constituționale nr. 4 din 22 aprilie 2013, pct. 67).

2.10. Curtea notează importanţa principiului statului de drept pentru o societate democratică. Potrivit acestui principiu, autorităţile statale trebuie să respecte dispoziţiile legale în vigoare (…). La baza statului de drept, consacrat de artâ 1 alin. (3) din Constituţie, stă principiul legalităţii. Importanţa principiului legalităţii presupune, aşadar, respectarea legilor, se asigură prin întreg sistemul de drept (Hotărârea Curții Constituționale nr. 21 din 22 iulie 2016, pct. 52), această exigenţă fiind impusă nu doar indivizilor sau persoanelor juridice private, ci şi autorităţilor şi instituţiilor publice. Curtea reţine că principiul preeminenţei dreptului, caracteristic unui stat de drept, impune obligaţia respectării legii cu precădere de către cel ce a edictat-o (Hotărârea Curții Constituționale nr. 22 din 16 iulie 2015, pct. 50-53).

În calitate de garant al respectării Constituţiei, Curtea va veghea asupra acţiunilor Parlamentului care afectează valorile constituţionale, în special asupra respectării legilor care dezvoltă dispoziţiile constituţionale şi care reglementează instituţiile esenţiale pentru asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale (pct. 54).

2.11. De asemenea, Curtea Constituțională, prin Hotărârea nr. 1 din 12 ianuarie 2012 (pct. 48-51), prevede că organismele şi instrumentele internaţionale nu diferenţiază garanţiile votului secret în funcţie de exprimarea acestuia în cadrul alegerilor prin sufragiu universal direct sau indirect şi în cadrul şedinţelor Parlamentului pentru a face numiri individuale. Curtea reţine că aceste garanţii urmează a fi asigurate în cadrul tuturor exerciţiilor electorale prin vot secret, indiferent de tipul scrutinului.

În context, Curtea subliniază că deputaţii, în calitate de reprezentanţi ai poporului şi exponenţi ai suveranităţii, urmează să respecte regulile de drept şi să constituie un model de comportament civic şi politic pentru cetăţeni, inclusiv în cadrul exerciţiilor electorale. Secretul votului nu este numai un drept fundamental, dar şi o obligaţie. Prin urmare, renunţarea la dreptul la vot secret nu exonerează deputaţii de obligaţia de a asigura secretul votului, or la ea nu se poate renunţa. În acest context, funcţionarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita orice manifestare care încalcă secretul votului.

2.12. În același timp, art. 140 alin. (1) din Constituție consacră faptul că legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale (Hotărârea Curții Constituționale nr. 33 din 10 octombrie 2013, pct. 29 și Hotărîrea Explicativă a Curții Constituționale nr. 34 din 11 octombrie 2013, pct. 9).

2.13. Potrivit pct. 53 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 33 din 10 octombrie 2013, decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia, prevederea neconstituţională încetându-şi existenţa pentru viitor.

2.14. În scopul dezvoltării normei constituţionale, art. 28 din Legea cu privire la Curtea Constituţională prevede că actele Curţii Constituţionale sunt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice. Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărârii respective a Curţii Constituţionale (Hotărârea Curții Constituționale nr. 33 din 10 octombrie 2013, pct. 30 și Hotărîrea Explicativă a Curții Constituționale nr. 34 din 11 octombrie 2013, pct. 10).

2.15. Curtea Constituțională, în Hotărârea nr. 21 din 01 octombre 2018 (pct. 41, 45, 47 și 48), menționează că Constituția, prin intermediul art. 140 alin. (1), reglementează unele aspecte privind efectul în timp al hotărârilor Curții Constituționale prin care se declară neconstituțională o anumită prevedere legală. Textul „din momentul adoptării hotărârii” din norma constituțională citată se referă la efectul ex nunc al hotărârilor Curții Constituționale, fapt care presupune că acestea produc efecte pentru viitor. În această situație, există un echilibru abstract între principiul certitudinii juridice și principiul legalității. Primul principiu domină trecutul, iar cel de-al doilea decide viitorul.

În plan temporal, executarea hotărârilor prin care se declară neconstituționalitatea unei prevederi legale ține atât de efectul pentru viitor al acestora, care se manifestă prin excluderea normei din fondul activ al legislației, cât și de efectul retroactiv, manifestat prin combaterea, pe calea revizuirii, a consecințelor produse de norma declarată neconstituțională. Dacă efectul pentru viitor al hotărârilor Curții este reglementat de art. 140 alin. (1) din Constituție, efectul retroactiv se bazează pe un principiu general, garantat de art. 7 din Legea fundamentală.

Legiuitoul nu i-a acordat Curții competența expresă de a stabili efectul retroactiv al hotărârilor sale, așa cum a făcut-o în cazul efectului pro futuro. În același timp, retroactivitatea în sine poate genera consecințe imprevizibile dacă nu este moderată de anumite condiții prevăzute de lege sau de jurisprudență. Din acest considerent, efectul retroactiv al hotărârilor Curții trebuie să funcționeze sub un control amănunțit.

3. ANALIZA ASUPRA CADRULUI NORMATIV SUBSECVENT BLOCULUI CONSTITUȚIONAL

3.1. Având ca temei juridic anume norma constituțională statuată la art. 64 alin. (1) și art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituția Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului.

Potrivit art. 89 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului deputatul votează personal prin vot deschis sau secret, iar votul secret se exprimă prin buletine de vot pentru numiri în funcţie şi prin mijloace electronice, în cazul adoptării legilor şi hotărîrilor. Parlamentul hotărăşte, la propunerea preşedintelui şedinţei sau a deputaţilor, ce modalitate de vot va folosi, în afară de cazul în care procedura de vot se stabileşte prin Regulament.

În cazul în care deputatul a comis o infracţiune sau o contravenţie, Procurorul General poate cere Parlamentului ridicarea imunităţii acestuia pentru a efectua măsuri procesuale de reţinere, percheziţionare, arestare sau trimitere în judecată, iar cererea de ridicare a imunităţii deputatului în Parlament este adresată Preşedintelui Parlamentului, care aduce la cunoştinţa deputaţilor cererea în plenul Parlamentului la şedinţa următoare de la data prezentării acesteia şi o trimite imediat spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi. Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau contravenţie separat (art. 95 alin. (1), (2), (3) și (5) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996).

3.2. Art. 96 alin. (1), (3), (4) și (5) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996 prevede etapizat că Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi va examina cererea Procurorului General în cel mult 15 zile, după aducerea acesteia la cunoştinţa deputaţilor de către Preşedintele Parlamentului şi va constata existenţa sau inexistenţa unor motive temeinice pentru acceptarea sau respingerea cererii. Data şi locul desfăşurării şedinţei Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi se comunică Procurorului General şi deputatului în privinţa căruia se cere ridicarea imunităţii. După ascultarea cererii Procurorului General şi a deputatului în privinţa căruia se cere ridicarea imunităţii, Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi, cu votul majorităţii membrilor ei, exprimat secret, adoptă o hotărâre și întocmeşte un raport care se prezintă Biroului permanent. Raportul Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi se înscrie cu prioritate în ordinea de zi”.

3.3. Raportul Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi se supune examinării şi aprobării de către Parlament în cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia Biroului permanent. Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, exprimat secret. La votarea secretă, prevederile art. 8 (instituirea comisiei (stabileşte modelul şi textul buletinului de vot, asigură pregătirea şi desfăşurarea votării, totalizează rezultatele votării, soluţionează conflictele şi litigiile apărute în timpul votării și aprobă hotărâri); alegerea preşedintelui şi secretarului comisiei; respectarea cvorumului ca ședința să fie deliberativă; întocmirea procesului-verbal și a hotărârilor) se vor aplica în mod corespunzător. Rezultatele votării secrete se perfectează prin hotărâre a Parlamentului, care va încuviinţa ridicarea imunităţii deputatului sau va respinge cererea Procurorului General (art. 97 alin. (1), (6), (7) și (8) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996).

3.4. Potrivit art. 10 alin. (1), (2), (4) și (5) din Legea nr. 39 din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat (…) fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa. Cererea la reţinere, arest, percheziţie (…) este adresată Preşedintelui Parlamentului de către Procurorul General. Preşedintele Parlamentului o aduce la cunoştinţă deputaţilor în şedinţă publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia şi o trimite de îndată spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va constata existenţa unor motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărârea comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii ei, iar raportul comisiei este supus examinării şi aprobării în Parlament imediat, în cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia.

Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul secret al majorităţii deputaţilor aleşi.

3.5. Hotărârile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor. Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărârii respective a Curţii Constituţionale (art. 26 alin. (7) și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională).

3.6. Legile, promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului (…), se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, editat de Agenţia Naţională de Presă „Moldpres” (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 173 din 06 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale).

3.7. Art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (în vigoare la momentul adoptării Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15 octombrie 2015) reglementează faptul că legile organice sunt actele legislative care reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale şi pot interveni numai în domeniile expres prevăzute de Constituţie sau în alte domenii deosebit de importante pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice. Domeniile care se reglementează prin lege organică sunt stabilite la art. 72 alin. (3) lit. a) -o) din Constituţie.

Actul legislativ trebuie să respecte condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei şi, odată intrat în vigoare, este executoriu şi opozabil tuturor subiectelor de drept. Actul legislativ se aplică cetăţenilor şi persoanelor juridice din Republica Moldova (…) (art. 3 alin. (2) și art. 49 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001).

4. ANALIZA ASUPRA STANDARDELOR INTERNAȚIONALE

4.1. Conform pct. 41 și 42 din Raportul privind preeminenţa dreptului din 4 aprilie 2011, Comisia de la Veneţia conchide că, în măsura în care legalitatea vizează actele agenţilor publici, este important ca aceştia să acţioneze în limita atribuţiilor care le-au fost acordate și să respecte legea ca exigențe ale statului de drept.

4.2. Rezoluția Comisiei ONU pentru Drepturile Omului nr. 32/2005 privind democraţia şi statul de drept abordează separaţia puterilor, supremaţiei legii şi egalităţii tuturor în faţa legii – ca elemente ale statului de drept, care inter alia, invită statele membre să facă eforturi continue pentru a consolida statul de drept şi promovarea democraţiei prin garantarea că nicio instituţie sau persoană publică sau privată nu este mai presus de lege, asigurându-se respectarea de către acestea a normelor juridice (…) (pct. 14 lit. b)).

4.3. Comisia de la Veneţia consideră că regulile care reglementează inviolabilitatea parlamentară nu sunt o parte necesară a unei democraţii moderne. Într-un sistem politic bine funcţional, membrii Parlamentului se bucură de o protecţie adecvată cu ajutorul altor mecanisme şi nu au nevoie de o imunitate specială de acest gen. Cu toate acestea, recunoaşte că regulile care prevăd inviolabilitatea pot, în unele state, să îndeplinească funcţia democratică de protecţie a Parlamentului ca instituţie şi, în particular, a opoziţiei parlamentare, de o presiune necorespunzătoare sau hărţuire din partea executivului, puterii judecătoreşti sau din partea altor oponenţi politici. Regulile ce instituie inviolabilitatea parlamentară pot, prin urmare, să fie justificate acolo unde alte măsuri de protecţie a membrilor Parlamentului nu sunt adecvate. Astfel de norme trebuie să fie supuse unor limitări şi condiţii, şi trebuie să existe întotdeauna posibilitatea ridicării imunităţii, urmând o procedură clară şi imparţială (pct. 184 și 185 din Raportul cu privire la limitele şi ridicarea imunităţilor parlamentare din 21-22 martie 2014).

4.4. În ceea ce privește conceptul de „inviolabilitate” parlamentară, Comisia de la Veneția a indicat că aceasta se referă la toate reglementările care protejează deputatul, într-un fel sau altul, de consecințele legale ale unor pretinse încălcări ale legii. În general, aceste reglementări protejează deputații în Parlament de atragerea la răspundere penală fără încuviințarea Parlamentului. Totuși Comisia vede rezonabil a stabili anumite criterii de reglementare a domeniului de aplicare a „inviolabilității” parlamentare, astfel încât cadrul legal național să prevadă următoarele: supunerea inviolabilității parlamentare unor limite prevăzute în lege sau regulamentul Parlamentului, limitarea temporală a inviolabilității parlamentare, cu posibilitatea reluării ulterioare a procedurilor, posibilitatea ridicării inviolabilității parlamentare, conform unei proceduri clare și imparțiale […].

4.5. Pactul Internațional cu privire la drepturile civile şi politice, în vigoare pentru Republica Moldova de la 26 aprilie 1993 (art. 25 lit. a), b) și c)) prevede faptul că orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără niciuna din discriminările la care se referă art. 2 şi fără restricţii nerezonabilea de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi, de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri periodice, oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor și de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiunile publice din ţara sa.

4.6. În Cauza  Paksas c. Lituania (Hotărârea din 25 martie 2014) (http://www.worldcourts.com/hrc/eng/decisions/2014.03.25_Paksas_v_Lithuania.pdf), Comitetul a constatat violarea acestui drept al reclamantului, ex-președinte al Republicii Lituania, referitor la faptul că a fost supus interdicției de a mai candida la alegeri pentru funcția de președinte urmare procedurii de impeachment.

4.7. Potrivit art. 96, care prevede regulile de procedură în fața Comitetului ONU pentru drepturile Omului (http://docstore.ohchr.org/SelfServices/FilesHandler.ashx?enc=6QkG1d%2fPPRiCAqhKb7yhspSfzoplnqcaRnZEWMKfe1ubLHaoTy0k7tsLSWnKAGjsCg1MkVMje6aixvXokQy1mG%2f6syT7v1xw3XubpM5TkNHXmRF6Hwhv16SHBQ863Jpx), adresarea cu o astfel de plângere (comunicare) poate avea loc în termen de 5 ani de la epuizarea căilor de atac interne de către autorul comunicării sau, după caz, după 3 ani de la încheierea altei proceduri de investigație sau de reglementare internațională, cu excepția cazului în care există motive care să justifice întârzierea, luând în considerare toate circumstanțele cauzei.

4.8. CtEDO, în jurisprudență privind materia art. 6 din CEDO, a trasat anumite linii directorii în ceea ce privește garantarea oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, fapt care presupune inevitabil examinarea corectitudinii procedurilor aplicate în ansamblu, ținând cont de toate etapele și garanțiile legale stabilite. Curtea trebuie să verifice dacă efectele modului în care dreptul intern este interpretat și aplicat corespund principiilor Convenției, așa cum acestea sunt interpretate în lumina jurisprudenței sale (Cauza Scordino c. Italia (nr. 1) (Hotărârea din 29 iulie 2004, pct. 190 și pct. 191)).

4.9. În Cauza Oleksandr  Volcov c. Ucraina (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pct. 88), CtEDO constată că nimic nu împiedică Curtea să califice drept tribunal un anume organ național, care nu ține de ordinea judiciară. Astfel, un organ administrativ sau parlamentar poate fi considerat ca fiind un „tribunal” în sensul „material” al termenului, ceea ce face ca art. 6 să fie aplicabil în cazul litigiilor implicând funcționari publici pe care le examinează (Cauza Argyrou și Alții c. Grecia (Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pct. 24); Cauza Savino și Alții c. Italia (Hotărârea din 28 aprilie 2009, pct. 72‑75)). Totuși, concluzia privind aplicabilitatea art. 6 nu prejudiciază întrebarea referitoare la respectarea garanțiilor procedurale intr-un astfel de proces (Cauza Savino și Alții c. Italia (Hotărârea din  28 aprilie 2009, pct. 72)).

4.10. Astfel, actele interne ale Parlamentului intră în materia art. 6 din CEDO  şi, aşadar, ţin exclusiv de competenţa acestuia din urmă. Curtea are totuşi sarcina să verifice dacă procedura parlamentară în materia aprobării dispozițiilor este compatibilă cu drepturile garantate de Convenţie. Procedura parlamentară de examinare a cererilor pentru ridicarea imunităţii este definită şi reglementată de Constituţie şi Regulamentul Adunării Naţionale, care stabilesc desfăşurarea acesteia. Procedura pare a fi supusă unor formalităţi, care garantează persoanei în cauză respectarea dreptului său la apărare în toate etapele procesului decizional, precum şi dreptul la contestarea deciziilor organismelor parlamentare. În plus, mecanismul de punere în aplicare a răspunderii parlamentare, printr-o decizie de ridicare sau neridicare a imunităţii, trebuie să se încadreze în exercitarea autonomiei parlamentare (Cauza Kart c. Turcia (Hotărârea din 3 decembrie 2009)).

4.11. CtEDO, în Cauza  Sokurenko şi Strygun c. Ukraina (Hotărârea din 20 iulie 2006, pct. 27-28), prevede că o instanţă, care, fără nicio explicaţie, îşi depăşeşte competenţa pe care o are în mod obişnuit, nerespectând în mod deliberat legea, nu este o „instanţă constituită potrivit legii” în procedura în cauză (Cauza Sokurenko şi Strygun c. Ukraina (Hotărârea din 20 iulie 2006, pct. 27-28)). Curtea reiterează, de asemenea, faptul că, așa cum a afirmat anterior, expresia „stabilită prin lege” nu acoperă doar temeiul juridic al existenței însuși a unui „tribunal”, ci și respectarea de către tribunal a regulilor specifice care o reglementează.

4.12. Totodată, CtEDO amintește că regulile procedurale vizează asigurarea unei bune administrări a justiției și respectarea principiului securității raporturilor juridice, și că părțile implicate într-un litigiu trebuie să se aștepte la aplicarea acestor reguli. Principiul securității raporturilor juridice se aplică nu doar în privința părților unui litigiu, dar și în privința  tribunalului (Cauza Diya 97 c. Ukraina (Hotărârea din 21 octombrie 2010, pct. 47); Cauza Oleksandr c. Volcov c. Ukraina (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pct. 143)). Acest principiu se aplică în egală măsură în cazul procedurilor utilizate pentru revocarea reclamantului, inclusiv în procesul de luare a deciziei din cadrul ședinței plenare a Parlamentului, iar încălcarea normelor legale este considerată de către Curte ca subminare a principiului securității raporturilor juridice, contrar art. 6 par. 1 din CEDO (Cauza Oleksandr  Volcov c. Ukraina (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pct. 145)).

4.13. În Cauza Oleksandr Volcov c. Ukraina (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pct. 171 și pct. 172), CtEDO menționează că votul parlamentar asupra deciziei de a revoca reclamantul a fost ilegal în baza dreptului intern, iar această concluzie în sine ar fi deja suficientă pentru a stabili că ingerința în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private nu a fost în conformitate cu legea, în virtutea art. 8 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea consideră că este nevoie să se stabilească dacă au fost respectate condițiile de „calitate a legii”.

Curtea a constatat că reclamantul a fost revocat prin încălcarea principiilor fundamentale consacrate de art. 6 din CEDO, cum ar fi principiul unui tribunal independent și imparțial, principiul securității raporturilor juridice etc. Respectiv, apare întrebarea ce fel de măsuri individuale ar fi cele mai indicate pentru a stopa încălcările constatate în speță (Cauza Oleksandr Volcov c. Ukraina (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pct. 205)). În multe cauze în care procedura internă a încălcat Convenția, Curtea a statuat că cea mai indicată formă de reparație a încălcărilor comise putea fi redeschiderea procedurii interne (Cauza Huseyn și Alții c. Azerbaijan (Hotărârea din 26 iulie 2011, pct. 262); Cauza Lungoci c. România (Hotărârea din 26 ianuarie 2006); Cauza Ajdarić c. Croația (Hotărârea din 13 decembrie 2011)).

Curtea consideră că redeschiderea procedurii judiciare nu constituie o formă adecvată de reparație a încălcărilor aduse drepturilor reclamantului și nu există motive pentru a crede că dosarul reclamantului va fi rejudecat în conformitate cu principiile Convenției în viitorul apropiat. În aceste condiții, Curtea nu vede rostul impunerii unei astfel de măsuri. Acestea fiind spuse, Curtea nu poate să accepte ca reclamantul să fie lăsat într-o stare de incertitudine cu privire la felul în care drepturile sale ar trebui să fie restabilite. Ea consideră că însăși natura încălcărilor constatate nu oferă o alegere concretă în ceea ce privește măsurile individuale necesare pentru repararea încălcărilor drepturilor reclamantului garantate de Convenție. Ținând cont de circumstanțele cauzei cu totul excepționale și de nevoia urgentă de a stopa încălcările art. 6 și art. 8 din CEDO, Curtea consideră că Statul pârât trebuie să asigure restabilirea reclamantului în postul de judecător la Curtea Supremă cât de curând posibil (Cauza Oleksandr Volcov c. Ukraina (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pct. 207 și pct. 208)).

5. CONCLUZII.

5.1. Legea fundamentală nu prevede expres anumite proceduri privind ridicarea imunității deputatului, iar în realizarea dispozițiilor constituționale au fost elaborate și adoptate, conform competenței, de către Parlamentul Republicii Moldova, acte legislative care consacră proceduri coerente, unitare și clare incidente instituții ridicării imunității deputatului.

5.2. Procurorul General a încălcat norma legală prevăzută la art. 95 alin. (5) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996, deoarece acesta, doar printr-o cerere de ridicare a imununității deputatului Vladimir FILAT, la data de 15 octombrie 2015, a informat Parlamentul precum că la 13 octombrie 2015 a fost pornită urmărirea penală în baza suspiciunilor rezonabile privind săvârșirea de către deputatul Vladimir FILAT a două infracțiuni (corupere pasivă și trafic de influență)art. 324 alin. (3) lit. a) și b) și art. 326 alin. (3) lit. a) din Codul penal.

5.3. Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a încălcat norma legală prevăzută la art. 95 alin. (3) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996, deoarece acesta era obligat să aducă la cunoștință deputaţilor cererea în plenul Parlamentului doar la şedinţa următoare de la data prezentării cererii de ridicare a imununității deputatului Vladimir FILAT.

5.4. Comisia parlamentară, în speță, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi, a încălcat norma legală prevăzută la art. 96 alin. (3) și (4) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996, deoarece acesta era obligată să comunice, data şi locul desfăşurării şedinţei, Procurorului General şi deputatul în privinţa căruia se cere ridicarea imunităţii și să fie ascultat (cel puțin comisia nu l-a informat pe deputatul Vladimir FILAT, inclusiv nu l-a ascultat). Ceea ce ține de modul de votare (secret sau deschis) în comisie a hotărârii, nu se cunoaște acest ultim fapt. Cert este că votul trebuia să fie secret exprimat, în conformitate cu art. 96 alin. (4) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996.

Nu se cunoaște nici faptul dacă Comisia a prezentat Raportul elaborat Biroului permanent. Cert este că raportul prenotat trebuia să fie prezentat Biroului permanent, în conformitate cu art. 97 alin. (1) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996.

5.5. Parlamentul Republicii Moldova, în speță, Plenul Parlamentului, a încălcat norma legală prevăzută la art. 97 alin. (6), (7) și (8) din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996 și art. 10 alin. (5) din Legea nr. 39 din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, deoarece Plenul era obligat să adopte hotărârea respectivă, exclusiv în mod secret cu respectarea procedurii prevăzute la art. 8 din Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996.

5.6. Curtea Constituțională antrenează critici fără limite și developează lipsa independenței și imparțialității judecătorilor constituționali la adoptarea Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15 octombrie 2015.

Mai mult, se stabilește clar realitatea nepermisă într-un stat de drept și supremației legii, când Curtea Constituțională și-a arogat competențe, contrar normativului constituțional, de la Parlamentul Republicii Moldova.

Posibilitatea de a evalua negativ activtatea instanței constituționale apare și punându-se în vedere contradicțiile evidente între jurisprudența consacrată a Curții Constituționale, în coroborare cu art. 140 alin. (1) – „legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale” din Legea fundamentală.

5.7. Domnului Vladimir FILAT, la ridicarea imunității de deputat, i-au fost încălcate princiipile fundamentale, consacrate de art. 6 din CEDO, în fața organelor naționale (Procuratura Generală, Parlamentul Republicii Moldova cu organele sale parlamentare și Curtea Constituțională).

5.8. Autoritățile naționale, la ridicarea imunității deputatului Vladimir FILAT, au admis o ingerință în dreptul alesului poporului la respectarea vieții sale private, contrar standardului statuat la art. 8 din CEDO.

5.9. Domnul Vladimir FILAT urma să beneficieze de măsuri individuale pentru a stopa încălcările constatate, în speță, și urma să nu se admită ca acesta să fie lăsat într-o stare de incertitudine cu privire la felul în care drepturile sale trebuiau să fie restabilite. Urmează, de asemenea, de luat în considerare faptul că încălcările admise, în raport cu acesta, nu au prefigurat existența motivelor pentru a crede că dosarul lui Vladimir FILAT a fost rejudecat în conformitate cu principiile Convenției.

Autori:

Viorel V. Berliba,

Ivan Ungurean