Mesajul lui Vlad Filat în legătură cu acuzațiile lui Șor

”În toți acești patru ani de când sunt încarcerat nu am comentat niciodată minciunile și aberațiile expuse de către Șor. Nu am făcut acest lucru din motivul că nu am dorit să cobor la nivelul unui escroc, mincinos și laș.

Având în vedere ultimele declarații grave ale acestui individ care mă vizează pe mine, dar și cel puțin alte două persoane, ex-președintele RM și actualul președinte al RM, mă obligă să ofer o reacție. Însă, datorită faptului că Procuratura Anticorupție s-a autosesizat și urmează să investigheze cele declarate de fugarul Șor, pentru a nu afecta acțiunile de investigație, țin să precizez că voi face declarații în fața procurorilor. Acest ticălos pe nume Șor trebuie să răspundă pentru declarațiile calomnioase.

Ce nu înțelege Șor, dar și alții, că poți fugi de oricine, dar de sine nu poți fugi. Va veni timpul când nu doar va fi nevoit să fugă, dar și să răspundă pentru vorbele și faptele săvârșite, dar și pentru multe, multe minciuni care au distrus oameni și familii”.

N.B. Mesajul a fost transmis prin intermediul avocaților.